CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 521 / 2014
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență privind drepturile consumatorilor la încheierea contractelor
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență privind drepturile consumatorilor la încheierea contractelor, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.63 din 29.04.2014,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect reglementarea drepturilor consumatorilor la încheierea contractelor, intervențiile legislative vizând alinierea legislației naționale de profil la normele europene incidente în materie, în contextul îndeplinirii obligațiilor asumate de România, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene. După cum se menționează în Nota de fundamentare, Proiectul de act normativ transpune în legislația națională prevederile Directivei 2011/83/UE și vizează orice contract încheiat între un profesionist și un consumator - persoana fizică, fiind exceptate în mod expres contractele menționate în actul normativ. Proiectul reglementează informațiile ce trebuie oferite consumatorilor în stadiul precontractual atât în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale și al contractelor la distanță cât și în cazul altor contracte decât cele menționate.
2. Din punct de vedere al dreptului european, prezentul proiect este incident reglementărilor europene statuate la nivelul Uniunii Europene, subsumate Politicii europene în domeniul protecției consumatorilor, integrate segmentului legislativ Consumatori, în sectorul Protecția intereselor economice.
La nivelul dreptului european derivat, sunt incidente dispozițiile Directivei nr.2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei nr.93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului, prevederi pe care, inițiatorii prezentului demers, conform art.288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), parte integrantă a Tratatului de la Lisabona, își propun să le transpună integral la nivelul legislației naționale de profil, îndeplinindu-se astfel angajamentele asumate de România prin Tratatul de aderare la UE, așa cum a fost ratificat prin Legea nr.157/2005.
Menționăm că adoptarea Directivei nr.2011/83/UE, substituindu-se vechilor Directive nr.85/577/CEE și nr.97/7/CE, pe care le abrogă expres, și care, de altfel, au fost transpuse la nivel intern prin Ordonanța Guvernului nr.106/1999 privind contractele încheiate în afara spațiilor comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și respectiv prin Ordonanța Guvernului nr.130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanță, cu modificările și completările ulterioare, concretizează la nivelul instituțiilor Uniunii Europene eforturile depuse în direcția stabilirii unui cadru normativ unitar, care să conțină norme standard privind aspectele comune ale acestor tipologii de contracte, renunțându-se la abordarea armonizării minime, potrivit celor două directive amintite, în contextul unui nou demers menit a contribui la reducerea discrepanțelor existente actualmente între statele membre UE privind apropierea normelor în materie, dar și pentru o funcționare adecvată a Pieței Interne, având ca finalitate asigurarea unui nivel de protecție mai ridicat al drepturilor consumatorilor, la încheierea contractelor.
Pe aceste coordonate se înscriu și dispozițiile Directivei nr.2011/83/UE care, potrivit obligațiilor asumate de România față de UE, se impun a fi preluate în integralitatea lor la nivelul dreptului intern, aliniindu-se astfel, legislația națională de profil la normele și exigențele europene în domeniu, un demers ce se justifică cu atât mai mult, cu cât termenul limită de transpunere, stipulat de art.28 din directivă, anume data de 13 decembrie 2013, este depășit.
Din această perspectivă, apreciem că preluarea la nivel intern a dispozițiilor Directivei nr.2011/83/UE reprezintă un demers necesar ce se impune a fi concretizat grabnic, unul în absența căruia, împotriva României ar putea fi declanșată de către Comisia Europeană, procedura de infringement, prevăzută de art.258 și 260 din TFUE, parte integrantă a Tratatului de la Lisabona. Precizăm, în acest sens, faptul că, prin scrisoarea Comisiei Europene din 27 ianuarie 2014, a fost transmisă autorităților române acțiunea de punere în întârziere pentru neîndeplinirea obligației de comunicare a măsurilor naționale de transpunere a Directivei nr.2011/83/UE, ceea ce face ca în absența unui demers urgent, să existe riscul de sesizare a Curții de Justiție a UE în privința constatării neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, ce incumbă României, ceea ce ar putea atrage plata de către statul român a unor penalități pe zile întârziere, așa cum sunt acestea prevăzute de Comunicarea Comisiei C (2013) 8101.
Din analiza comparativă asupra proiectului, în raport de prevederile Directivei nr.2011/83/UE, a rezultat că inițiatorii au reușit să atingă finalitatea propusă a demersului lor, asigurând de-o manieră corectă, fidelă și riguroasă deopotrivă, adaptată realităților naționale, transpunerea integrală a normelor acestui act juridic european.
Au fost preluate, astfel, în mod corespunzător, normele europene ce privesc atât aspectele privind domeniul de aplicare, cele care definesc concepte, după cum și ansamblul normelor de drept material, procedural, inclusiv cele subsumate dreptului de retragere, dar și cele ce privesc aspectele instituționale, aferente problematicii rezervate măsurilor de protecție și respectiv, de exercitare a drepturilor consumatorilor în cadrul diferitelor contracte încheiate. Nu în ultimul rând, dincolo de prevederile ce instituie măsuri de sancționare, corelativ nerespectării legislației armonizate, respectiv cele referitoare la Raportările efectuate către Comisia Europeană, se impune a menționa că au mai fost preluate inclusiv normele tehnice ce se regăsesc în cadrul Anexei I a Directivei, transpuse și ele în mod corect și riguros în contextul Anexei proiectului.
3. La titlu, semnalăm faptul că obiectul reglementării prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului constă și în modificarea și completarea unor acte normative. Totodată, menționăm că sintagma la încheierea contractelor este incorectă, de vreme ce atât în actul european ce este transpus în legislația din România, cât și în cuprinsul prezentului proiect, sunt vizate și alte etape ale contractului, nu doar etapa încheierii acestuia. Ca urmare, pentru un spor de rigoare normativă și unitate terminologică cu art.1, recomandăm reformularea titlului, astfel:
Ordonanță de urgență
privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu comercianții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
4. La preambul, având în vedere că art.115 alin.(4) din Constituție prevede că Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, este necesar să fie prezentate, în conformitate cu art.30 alin.(1) lit.g) și cu art.41 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicată, elementele obiective de fapt și de drept ale situației extraordinare a cărei reglementare nu ar putea fi amânată și care, în caz contrar, ar crea consecințe negative deosebite.
Semnalăm că, prin Decizia nr.83 din 19 mai 1998, Curtea Constituțională a stabilit că Cazul excepțional are un caracter obiectiv, în sensul că existența sa nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență.
Totodată, menționăm că, prin Decizia nr.109 din 9 februarie 2010, Curtea Constituțională a stabilit că Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență numai dacă următoarele condiții sunt întrunite cumulativ: existența unei situații extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Precizăm că în preambul este motivată doar necesitatea emiterii ordonanței de urgență, fără a se arăta situația extraordinară ce impune urgența recurgerii la această cale de reglementare.
Este deci necesară completarea corespunzătoare a preambulului.
5. Ca observație generală, menționăm faptul că unele articole, precum art.6 sau art.8, cuprind un număr foarte mare de alineate, contrar normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd faptul că pentru claritatea, concizia și caracterul unitar al textului unui articol se recomandă ca acesta să nu fie format dintr-un număr prea mare de alineate.
6. La art.2, pentru o exprimare specifică stilului normativ, recomandăm reformularea părții introductive, astfel:
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, următorii termeni și expresii se definesc după cum urmează:.
La pct.1, pentru rigoare normativă, este necesară reformularea textului în partea de debut, astfel:
1. consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, așa cum sunt definite la art.2 pct.2 din Ordonanța Guvernului nr.21/1992 .
La pct.2, referitor la definiția termenului profesionist, pentru claritatea normei, recomandăm reformularea expresiei indiferent dacă este publică sau privată.
La pct.3, pentru a se evita confuzia cu definiția produselor bunurilor, prevăzută de art.548 și următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru unitate terminologică cu textul actului european transpus în legislația națională, recomandăm reformularea normei, astfel:
3. bun - orice lucru corporal mobil, cu excepția bunurilor vândute prin executare silită sau ca urmare a aplicării prevederilor legale; apa, gazul și energia electrică sunt considerate bunuri atunci când acestea sunt puse în vânzare în volum limitat sau în cantitate fixă;.
Pentru aceleași considerente, recomandăm reformularea pct.4 în partea de debut, astfel:
4. bunuri realizate conform specificațiilor clientului - orice bunuri care nu sunt prefabricate, .
La pct.13, pentru unitate terminologică cu textul actului european transpus în legislația națională, este necesară înlocuirea termenului licitație prin expresia licitația publică.
La pct.14, pentru rigoarea exprimării, sintagma cu completările și modificările ulterioare se va înlocui cu sintagma cu modificările și completările ulterioare.
7. La art.3 alin.(1), sugerăm ca din expresia Prezenta ordonanță de urgență se aplică în conformitate cu condițiile și cu limitele stabilite de prevederile sale să fie eliminată expresia în conformitate cu condițiile și cu limitele stabilite de prevederile sale, ca superfluă.
La alin.(2), semnalăm că existența unor contradicții ale dispozițiilor prezentului proiect se poate face doar raportat la prevederi din legislația internă care transpun norme dintr-un act al Uniunii Europene, și nu direct la normele Uniunii care trebuie transpuse. Ca urmare, apreciem că este necesară revederea normei.
La alin.(5), recomandăm eliminarea normei ca inutilă, deoarece, potrivit prevederilor art.1177 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale și, în completare, dispozițiilor prezentului cod.
8. La art.6 alin.(8), pentru precizia exprimării, propunem reformularea textului, astfel:
(8) Cerințele în materie de informare prevăzute în prezenta ordonanță de urgență completează cerințele de informare cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.366 din 1 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.68/2010, și în Legea nr.365/2002 privind comerțul electronic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.959 din 29 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare.
9. La art.9, semnalăm că sintagma dreptul de retragere este improprie stilului normativ. În acest sens, menționăm că în Legea nr.287/2009 privind Codul civil este utilizată sintagma denunțarea unilaterală a contractului. Menționăm că în mod eronat se apreciază în Nota de fundamentare a prezentului proiect că denunțarea unilaterală a contractului ar constitui o modalitate de încetare specifică doar contractelor de locațiune cu durată nedeterminată, având în vedere faptul că art.1321 din Codul civil prevede că aceasta reprezintă o modalitate de încetare a oricărui contract: Contractul încetează, în condițiile legii, prin executare, acordul de voință al părților, denunțare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției, imposibilitate fortuită de executare, precum și din orice alte cauze prevăzute de lege. Totodată, denunțarea unilaterală a contractului este prevăzută și de art.1276-1277 din Codul civil, cu anumite nuanțe pentru contractele cu executare succesivă sau continuă și pentru contractele încheiate pe durată nedeterminată. În ceea ce privește cazul particular al contractelor de locațiune, denunțarea unilaterală a acestora este prevăzută de art.1816 și următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil.
Ca urmare, este necesară reformularea corespunzătoare a normei. Dacă nu se dorește utilizarea expresiei denunțare unilaterală a contractului și se intenționează să se reglementeze o modalitate specifică de încetare a contractelor cu consumatorii, o formulare corectă ar putea fi drept de retractare, similară cu denumirea din legislația franceză. Formulăm prezenta observație pentru toate situațiile similare din proiect.
La alin.(2) lit.a), pentru unitate terminologică cu art.2 pct.6 din proiect, recomandăm înlocuirea sintagmei contractelor de prestări servicii prin sintagma contractelor de prestări de servicii. Formulăm prezenta observație și pentru art.16 lit.a), art.17 alin.(2).
10. La art.14 alin.(6), pentru concordanță cu normele de tehnică legislativă, marcarea primei ipoteze juridice, se va realiza sub forma a).
11. La art.15, pentru rigoare normativă, este necesară completarea textului, după editorialul în care a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2010, cu expresia aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.288/2010, cu modificările ulterioare.
12. La art.16, pentru uniformitate în redactare cu celelalte litere, și anume, lit.a)-h), propunem reformularea lit.i)-k) în partea de debut, astfel:
i) furnizarea de înregistrări audio sau video ... ;
j) furnizarea de ziare, ... ;
k) contractele încheiate ... ;.
13. La art.18 alin.(4), pentru rigoarea exprimării, este necesară înlocuirea sintagmei Prin excepție de la art.1549-art.1554 din Codul civil cu expresia Prin excepție de la prevederile art.1549-1554 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil.
14. La art.26, pentru redarea corectă a titlului Legii nr.363/2007, sugerăm înlocuirea expresiei combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianților prin expresia combaterea practicilor incorecte ale comercianților.
15. La art.28 alin.(1), semnalăm că norma potrivit căreia reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații au și competența aplicării sancțiunilor contravenționale nu este corelată cu dispozițiile art.144 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011, care, potrivit art.28 alin.(3) din proiect, se aplică în mod corespunzător. Astfel, potrivit art.144 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului rn.111/2011, aplicarea sancțiunii se face de către președintele ANCOM, și nu de către reprezentanții împuterniciți ai acestei instituții.
În acest context, precizăm că norma propusă pentru art.28 alin.(3) nu îndeplinește criteriile de claritate și previzibilitate necesare unei dispoziții legale, întrucât normele din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011, care ar urma să se aplice în mod corespunzător, cuprind reguli distincte pentru diverse situații reglementate prin dispoziții din cuprinsul respectivului act normativ, dispoziții la care se face trimitere în mod expres. În plus, unele dintre normele la care se face trimitere stabilesc și situații de excepție de la respectivele reguli, astfel încât aplicarea lor în mod corespunzător în ceea ce privește normele din cuprinsul proiectului este imposibilă. Pentru acest motiv, este necesară reanalizarea soluțiilor legislative propuse la art.28 alin.(3) și reglementarea expresă, în cuprinsul proiectului, a tuturor aspectelor avute în vedere prin trimiterea la dispozițiile din cuprinsul Ordonanței de urgență nr.111/2011.
La alin.(2), precizăm că, din trimiterea la dispozițiile alin.(1), rezultă că norma are în vedere stabilirea competenței celor două autorități în ceea ce privește aplicarea de sancțiuni contravenționale. Din acest motiv, reglementarea propusă la art.28 alin.(2) este incorectă, întrucât, în loc să facă trimitere la dispozițiile din proiect prin care se stabilesc contravenții, se face trimitere la normele care stabilesc obligații. În plus, art.28 alin.(2) lit.b) se referă și la art.24, a cărui încălcare nu constituie contravenție, potrivit art.28 alin.(5). Pe de altă parte, art.28 alin.(5) lit.w) stabilește drept contravenție și nerespectarea dispozițiilor art.19, în vreme ce art.28 alin.(2) nu face trimitere la această din urmă normă. Pentru aceste motive, art.28 alin.(2) trebuie reanalizat și reformulat în mod corespunzător, prin trimitere la normele din cuprinsul art.28 alin.(5) prin care se stabilesc contravenții.
La alin.(3), termenul Urgență din cadrul sintagmei Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.111/2011 trebuie redat cu inițială mică.
La alin.(5), ca observație generală, precizăm că, pentru stabilirea contravențiilor este suficientă trimiterea la normele care stabilesc obligații. Menționăm că reluarea, în integralitate sau pe scurt, a dispozițiilor la care se face trimiterea nu este nici necesară și nici uzitată în mod frecvent în practica legislativă, întrucât poate da naștere unor interpretări care să îngreuneze aplicarea sancțiunilor. Propunem, de aceea, reanalizarea și reformularea corespunzătoare a lit.a) - z) ale art.28 alin.(5).
Observația este valabilă și în ceea ce privește art.29 alin.(4) pct.17 și 18, referitor la normele propuse pentru art.142 pct.20-24, respectiv 241 - 2418 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011. Precizăm că, în formularea propusă prin proiect, respectivele norme nici nu se integrează armonios în actul de bază, așa cum impun prevederile art.61 alin.(2) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Precizăm că, în cuprinsul art.142, stabilirea contravențiilor se face exclusiv prin trimiterea la dispozițiile prin care se stabilesc obligații, din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011.
În ceea ce privește faptele stabilite drept contravenții la art.28 alin.(5), semnalăm următoarele:
a) Fapta prevăzută la lit.g) nu poate constitui contravenție, întrucât art.6 alin.(3), la care se face trimiterea, nu instituie o obligație a cărei încălcare să poată fi sancționată, ci o modalitate alternativă de menționare a anumitor informații, în cazul unei licitații.
Observația este valabilă, în mod corespunzător, și pentru lit.h), întrucât art.6 alin.(4), la care se face trimiterea, prevede posibilitatea de a utiliza un anumit formular, precum și condițiile în care informarea se consideră completă, neinstituind o obligație a cărei încălcare să poată constitui contravenție.
b) La lit.o), semnalăm că nerespectarea prevederilor art.9 ar trebui să atragă, eventual, răspunderea contractuală, și nu răspunderea contravențională. Avem în vedere faptul că alin.(1) al art.9 nu stabilește o obligație în sarcina unei persoane, ci perioada înăuntrul căreia consumatorul se poate retrage dintr-un contract. În plus, alin.(2) al art.9 stabilește momentul de la care se calculează perioada de retragere, și nu vreo obligație, iar alin.(3) al art.9 stabilește modul în care părțile urmează să-și îndeplinească obligațiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere.
Observația este valabilă și pentru lit.p), întrucât art.10 stabilește modalități alternative de calculare a perioadei de retragere, și nu obligații în sarcina profesionistului.
În egală măsură, observația este valabilă și pentru lit.r), întrucât art.12 stabilește efectele retragerii, și nu vreo obligație a cărei încălcare să poată constitui contravenție.
Observațiile sunt valabile, în mod corespunzător, și pentru normele propuse la art.29 alin.(4) pct.18, pentru art.142 pct.246 - 248 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011.
c) La lit.s) și t), este de analizat dacă nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.13 și 14 nu implică mai degrabă incidența răspunderii contractuale, decât pe cea a răspunderii contravenționale. Mai mult decât atât, întrucât obiectul art.14 este de a stabili obligațiile consumatorului în cazul retragerii, nu rezultă cu suficientă claritate care anume fapte ale profesionistului ar urma să atragă răspunderea contravențională a acestuia.
Observația este valabilă, în mod corespunzător, și pentru lit.u), întrucât, atâta vreme cât potrivit art.15 contractele auxiliare încetează în mod automat (deci ope legis), nu se înțelege care ar fi fapta care ar putea constitui contravenție.
În egală măsură, observația este valabilă și pentru lit.v), cu atât mai mult cu cât art.18 stabilește în mod expres că, în cazul reglementat de text, consumatorul are dreptul la rezoluțiunea sau rezilierea contractului, după caz.
Observațiile sunt valabile și pentru normele propuse la art.29 alin.(4) pct.18, pentru art.142 pct.2411 - 2414 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011.
d) La lit.w), trimiterea, în ceea ce privește sancțiunea, la dispozițiile art.181 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.131/2009, care prevede sancțiunea pentru toate contravențiile stabilite prin respectivul act normativ nu se justifică și trebuie reanalizată. Mai mult decât atât, o astfel de soluție legislativă poate conduce la dificultăți în aplicare, în eventualitatea abrogării Ordonanței de urgență a Guvernului nr.131/2009 și a înlocuirii ei cu un alt act normativ.
e) La lit.x), fapta nu poate constitui contravenție, întrucât art.20 nu reglementează vreo obligație, ci are ca obiect stabilirea momentului la care se transferă riscul contractului, ope legis. Observația este valabilă și pentru norma propusă la art.29 alin.(4) pct.18, pentru art.142 pct.2418 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011.
La alineatul final al art.28, precizăm că norma trebuie marcată ca alin.(6). Totodată, pentru precizia exprimării, expresia prevăzute la alin.(4) trebuie înlocuită cu sintagma prevăzute la alin.(5).
16. La art.29, pentru precizia exprimării, având în vedere faptul că respectivul articol conține atât dispoziții de modificare, cât și dispoziții de completare a unor acte normative, este necesară reformularea denumirii marginale a articolului, astfel: Modificarea și completarea unor acte normative.
La alin.(1), pentru rigoarea redactării, sugerăm eliminarea sintagmei La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență din debut, ca inutilă. Reiterăm observația și pentru alin.(2)-(4).
La alin.(1)-(4), pentru o exprimare specifică stilului normativ, propunem reformularea părților dispozitive, astfel:
(1) După articolul 17 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.543 din 3 august 2012, cu completările ulterioare, se introduce un nou articol, art.171 , cu următorul cuprins:;
(2) După articolul 27 din Legea nr.449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.347 din 6 mai 2008, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art.271 , cu următorul cuprins:;
(3) La articolul 2 din Ordonanța Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.208 din 28 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare, punctul 2 se abrogă:;
(4) Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011 privind comunicațiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.140/2012, se modifică și se completează după cum urmează:.
La alin.(4) pct.2, referitor la textul propus pentru pct.54 lit.b), pentru rigoarea exprimării, este necesară înlocuirea sintagmei menționate la litera a) prin sintagma prevăzute la lit.a).
La alin.(4) pct.3, în acord cu normele de tehnică legislativă, este necesară reformularea părții dispozitive, astfel:
3. Alineatul (2) al articolului 4 se modifică și va avea următorul cuprins:;
După acest exemplu se va reformula și partea dispozitivă a alin.(4) pct.4.
Referitor la textul propus pentru art.4 alin.(2), pentru corectitudinea redactării, trimiterea la Legile nr.506/2004 și nr.365/2002 trebuie să se facă astfel: la art.2 din Legea nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, la art.1 din Legea nr.365/2002 privind comerțul electronic, republicată, cu modificările ulterioare.
La alin.(4) pct.6 și 7, în acord cu normele de tehnică legislativă, propunem reformularea părților dispozitive astfel:
6. La articolul 51 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va următorul cuprins:;
7. Articolul 52 se modifică și va următorul cuprins:.
La alin.(4) pct.8, în ceea ce privește textul propus pentru art.53 alin.(1) lit.d), termenul litera din expresia cu litera c) trebuie redat abreviat, respectiv, lit.. Reiterăm observația pentru toate situațiile similare.
Referitor la textul propus pentru art.53 alin.(5), sugerăm ca trimiterile la O.U.G. nr.49/2009 și la Legea nr.365/2002 să se facă astfel: Ordonanța de urgență a Guvernului nr.49//2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.68/2010, și, respectiv, Legea nr.365/2002, republicată, cu modificările ulterioare.
Observația privind modalitatea de redare a trimiterii la Legea nr.365/2002 este valabilă și pentru textul propus pentru art.53 alin.(10).
La alin.(4) pct.11, semnalăm că în textul propus pentru art.56 alin.(2) lit.b), nu sunt respectate prevederile art.49 alin.(2) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora o enumerare distinctă, marcată cu o literă, nu poate cuprinde, la rândul ei, o altă enumerare și nici alineate noi.
La alin.(4) pct.16, sugerăm reformularea părții dispozitive, astfel:
16. La articolul 120, alineatul (1) și alineatul (2) litera a) se modifică și vor avea următorul cuprins:;
Se vor reda textele propuse pentru alin. (1) și alin. (2) lit. a), urmând să se elimine expresia Art.120 antepusă textului alin. (1), întrucât acest articol nu se modifică în întregime.
La alin.(4) pct.17, în ceea ce privește norma propusă pentru art.142 pct.23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011, semnalăm că din redactare nu rezultă care anume este fapta care constituie contravenție, întrucât art.53 alin.(3) stabilește doar exonerarea utilizatorului final de suportarea anumitor costuri. Este necesară, de aceea, reanalizarea normei.
Observația este valabilă și pentru art.29 alin.(4) pct.18, referitor la norma propusă pentru art.142 pct.2417 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011.
La alin.(4) pct.18, pentru rigoarea redactării, sugerăm reformularea părții dispozitive, astfel:
18. La articolul 142, după punctul 24 se introduc optsprezece noi puncte, pct.241 -2418 , cu următorul cuprins:.
Referitor la norma propusă pentru art.142 pct.2410 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011, semnalăm că trimiterea trebuie făcută numai la acele alineate ale art.59 care au ca obiect instituirea unor obligații în sarcina furnizorului.
17. La art.30 alin.(1), pentru rigoarea redactării, este necesară înlocuirea sintagmei intră în vigoare în termen de 30 de zile prin sintagma intră în vigoare la de 30 de zile.
18. La art.32 alin.(1), pentru rigoare normativă, propunem reformularea textului, astfel:
(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:
a) Ordonanța Guvernului nr.106/1999 privind contractele încheiate în afara spațiilor comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.168 din 5 martie 2008;
b) Ordonanța Guvernului nr.130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.177 din 7 martie 2008, cu modificările ulterioare.
La alin.(2), apreciem că este necesară reformularea normei, deoarece trimiterile exprese la anumite articole din Ordonanța Guvernului nr.106/1999, respectiv din Ordonanța Guvernului nr.130/2000 nu pot fi considerate a fi făcute la dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.
19. În cuprinsul anexei, la al treilea paragraf al lit.A - Dreptul de retragere, sugerăm eliminarea parantezelor între care este cuprinsă sintagma (de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax, fax sau e-mail), întrucât normele de tehnică legislativă nu recomandă folosirea acestora.
Reiterăm observația pentru toate situațiile similare din anexă.
La lit.A- Instrucțiuni de completare, sugerăm ca numerotarea să se facă prin cifrele 1-6, și nu sub forma (1)-(6), specifică alineatelor.
Totodată, pentru corectitudinea redactării, la pct.1 propunem eliminarea primei paranteze de la lit.(a)-(e) prin care sunt identificate enumerările.
Reiterăm observația și pentru pct.2-6.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.521/06.05.2014